Manifest pentru ”capatul lumii”

Ati fost vreodata intr-un loc pe care sa il asociati cu ”capatul lumii”?

Cam asa ne-am simtit noi la Credinta (comuna Chirnogeni, judetul Constanta).

Satul e mititel (350 de locuitori conform [1]), drumurile neasfaltate, carutele cu magarusi, gardurile putin inalte din blocuri de calcar, gastele si ratele in libertate, pupezele si prigoriile in zbor... Iar mobilele nu aveau semnal!

Domnule primar, nu ne-o luati in nume de rau; noua, veniti din pulberile si zgomotele urbane, ne-a placut la dumneavoastra!

In extravilanul satului, stepa, cu ierburi joase si intinsa cat vezi cu ochii, este la ea acasa; in mijlocul ei, eram doar noi, soarele, vantul, popandaii, pu-pu-pup, un codalb probabil infometat si versantii din calcar biogen. Acest ansamblu formeaza Locul fosilifer Credinta, ce se intinde pe 9,64 ha [2].  Sunt protejate calcarele cu fosile din Marea Sarmatica, formate probabil in Bessarabian (mijlocul Sarmatianului, adica acum aproximativ 11 milioane de ani) [3]. In urma cercetarilor (superficiale, intr-adevar), nu am gasit ceva concret despre fosilele de la Credinta; nu le putem lauda decat prin densitatea lor – mici, multe si strans lipite unele de altele (vedeti fotografiile). Locul fosilifer este si parte componenta a Sitului de Importanta Comunitara SCI Dumbraveni-Valea Urluia-Lacul Vederoasa in Reteaua europeana Natura 2000 [4].

Domnilor administratori ai ariei protejate, incercati sa o extindeti in suprafata – apar calcare cu fosile si in alte puncte; nu merita sa le pierdem prin exploatare (de orice fel)!     

Ca toate celealte locuri fosilifere pe care le-am vizitat recent in Dobrogea (Topalu si Aliman), nici acesta nu este marcat in teren. Il gasiti la iesirea spre vest din satul Credinta, pe malul stang al Lacului Plopeni, acolo unde vedeti calcare la partea superioara a versantilor. Sunt urme de masina in zona (probabil de la pescarii care mai vin aici), dar nu putem vorbi despre un drum.

Daca ajungeti acolo, incercati sa lasati cat mai putine urme. Locului fosilifer Credinta si imprejurimile sale este si trebuie sa ramana o insula de stepa in peisajul agricol dobrogean. 

Vedere spre Lacul Plopeni (in starea lui din iulie 2013).

Calcarele de la Locul fosilifer Credinta.

Calcarele de la Locul fosilifer Credinta.

Locul fosilifer Credinta.

Fosile.

Fosile.

Candva, aici au fost scoici.

Fosile.

Fosile.

 

Prin stepa.

Prin stepa.

Prin stepa.

 

Un mac sub soarele dobrogean,

Bibliografie:

[1] Primaria Chirnogeni, 2011, Populatie, http://www.primaria-chirnogeni.ro/populatie.html, consultat pe 6 august 2013.

[2] Apm Constanta, 2012, Arii naturale protejate de interes national, http://apmct.anpm.ro/pages/categorie/81, consultat pe 6 august 2013.

[3] Geo-spatial, 2011, Harta geologica a Romaniei scara 1 : 200 000, http://earth.unibuc.ro/download/harta-geologica-a-romaniei-scara-1-200-000, consultat pe 6 august 2013.

[4] Ministerul Mediului si Schimbarilor Cimatice, 2011, Formular standard Natura 2000. Numele sitului: Dumbraveni-Valea Urluia-Lacul Vederoasa, http://natura2000.mmediu.ro/upl//formulare/ROSCI0071%20-%20F.pdf, consultat pe 6 august 2013.

 

Puiul prigorie

Prigoria (Merops apiaster, European bee-eater) este o pasare cu penaj viu colorat, ce se hraneste cu insecte, in special albine si viespi. Este migratoare, petrecandu-si sezonul cald, cu precadere, in sudul Europei, nord-vestul Africii si sud-vestul Asiei, iar sezonul rece in savana africana [1]. In Romania, poate fi intalnita in toate regiunile, cu exceptia Carpatilor. Isi face cuib in maluri abrupte, unde roca este friabila; cuibul consta dintr-un tunel de pana la 1 m, ce se termina cu o camera mai mare unde femela depune 4-7 oua, ce sunt clocite de ambii parteneri aproximativ 20 zile [2]. De fiecare data cand am avut ocazia, le-am admirat de la distanta, pentru colorit, forma aripilor si vivacitate.

In timpul unei plimbari prin Dobrogea de Sud, am oprit masina la baza unui mal abrup unde erau cuiburi de prigorii. Era o activitate intensa, prigoriile aducand mancare puilor (albine, libelule si fluturi, din ceea ce am remarcat noi). Privirile ne-au cazut pe o prigorie de la baza abruptului care parea sa fie captiva intre doua tufisuri. Era un pui. Probabil ca fusese cel mai aventuros dintre frati, incercase sa zboare, se pravalise si nu mai reusea sa ajunga in cuib (cei 30 cm care il desparteau de cel mai apropiat cuib pareau infiniul pentru el). Puiul era in pericol, putand deveni prada pentru animale mai mari. L-am luat in mana, era agitat si incerca sa prinda cu ciocul tot ce se apropia de el (degetele noastre si capacul une sticle de apa din care incercam sa ii dam sa bea). Dupa cateva minute s-a linistit (sau resemnat) si a adormit; dintr-un luptator se tranformase in ceva plapand, a carui viata depindea de noi. Gandindu-ne ca toti puii au mai multe sanse de adaptare la viata salbatica si supravietuire alaturi de parintii naturali, l-am pus intr-un cuib unde adultii aduceau mancare, nestiind totusi daca din acela cazuse sau din altul. Ulterior am aflat ca, in coloniile de prigorii, indivizii se ajuta intre ei si o alta prigorie, care nu a reusit sa aiba puiuti, poate contribui la hranirea celor ai rudelor sau vecinilor [2]. Asta inseamna ca parintii l-au acceptat, probabil, pe pui. La plecarea din zona, peste 3 ore, am trecut inca o data pe acolo ca sa vedem daca totul este in regula; parea sa fie, iar parintii isi continuau activitatea frenetica de hranire a urmasilor.      

Populatia de prigorie este in descrestere in Europa din mai multe motive: i se schimba habitatul din cauza agriculturii (extinderea terenurilor arabile si poluarea cu pesticide) si canalizarii raurilor; este impuscata de apicultori (carora le produce pagube in efectivul de albine) sau, pur si simplu, ca sport... Din aceste motive este protejata prin conventiile pentru Conservarea Vietii Salbatice si Habitatelor Naturale din Europa si pentru Speciile Migratoare [2, 3].

Bibliografie 

[1] IUCN, 2013, The IUCN Red List of Threatened Species, http://www.iucnredlist.org/details/full/106001181/0, consultat pe 21 iulie 2013. 

[2] Arkive, 2013, European bee-eater (Merops apiaster), http://www.arkive.org/european-bee-eater/merops-apiaster/, consultat pe 22 iulie 2013.

[3] BirdLife International, 2013, European bee-eater (Merops apiaster), http://www.birdlife.org/datazone/speciesfactsheet.php?id=1181, consultat pe 22 iulie 2013.