Natura europeana ca Patrimoniu Mondial al UNESCO

Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO) propune in cadrul conferintei de la Paris din 1972 instituirea Listei Patrimoniului Mondial. In contextul pericolului de degradare, scopul acesteia era de a identifica, a proteja, a conserva, a pune in valoare si a transmite generatiilor viitoare  patrimoniul nostru cultural si natural. Conform Conventiei, patrimoniul cultural include monumente, ansambluri si situri interesante din punct de vedere arhitectural, artistic, istoric, stiintific, estetic, etnologic si antropologic; patrimoniul natural include monumente naturale, formatiuni geologice si fiziografice si situri naturale de o valoare universala exceptionala (ca habitat al unor vietuitoare, stiintifica, estetica). 

Includerea unui sit pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO trebuie sa raspunda cel putin unuia din cele zece criterii propuse de UNESCO. Din 2005, siturile naturale trebuie sa raspunda la cel putin unul din urmatoarele patru criterii: 1) sa reprezinte fenomene naturale sau arii de o frumusete naturala si o importanta estetica exceptionale; 2) sa fie exemple reprezentative pentru faze evolutive din istoria Terrei, inclusiv marturii cu privire la viata si/sau la procese geologice ce conduc la dezvoltarea unor forme terestre, unor elemente geomorfice sau fiziografice de mare semnificatie; 3) sa fie exemple reprezentative pentru procese ecologice si biologice, ce permit evolutia si dezvoltarea ecosistemelor si comunitatilor de plante si animale terestre, acvatice, costiere si marine ; 4) sa contina habitatele naturale cele mai reprezentative si mai importante pentru conservarea in situ a diversitatii biologice, inclusiv cele cu specii pe cale de disparitie, ce au o valoare universala exceptionala din punct de vedere stiintific sau al conservarii. Unele situri naturale sunt incadrate in lista UNESCO dupa mai multe dintre aceste criterii, iar altele sunt situri mixte (naturale si culturale). 

In prezent, intre frontierele geografice ale Europei, sunt 30 de situri naturale ce se regasesc pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO: in 16 dintre ele se apreciaza estetica peisajului natural; 17 sunt recunoscute pentru procesele geologice si formele geomorfologice interesante, 9 se refera la procese ecologice si biologice, iar 9 se refera la conservarea biodiversitatii. Majoritatea raspund mai multor criterii in acelasi timp. 

Distributia siturilor naturale UNESCO in Europa. 1: Białowieża  Forest (BY/PL); 2: Pirin National Park (BG) ; 3: Srebarna Nature Reserve (BG); 4: Plitvice lakes National Park (HR); 5: High Coast / Kvarken Archipelago (FI/SE); 6: Gulf of Porto: Calanche of Piana, Gulf of Girolata, Scandola Reserve (FR); 7: Pyrénées – Mont Perdu (FR/ES); 8: Messel Pit Fossil Site (DE); 9: Primeval Beech Forests of the Carpathians and the Ancient Beech Forests of Germany (DE/SK/UA); 10: The Wadden Sea (DE/NL); 11: Meteora (GR); 12: Mount Athos (GR); 13: Caves of of Aggtelek Karst and Slovak Karst (HU/SK); 14: Surtsey (IS); 15: Aeolian Islands (IT); 16: Monte San Giorgio (IT/CH); 17: The Dolomites (IT); 18: Durmitor National Park (ME); 19: West Norvegian Fjords (NO); 20: Danube Delta (RO); 21: Škocjan Caves (SI); 22: Doñana National Park (ES); 23: Ibiza, Biodiversity and Culture (ES); 24: Laponian Area (SE); 25: Swiss Alps Jungfrau-Aletsch (CH); 26: Swiss Tectonic Arena Sardona (CH); 27: Western Caucasus (RU); 28: Giant’s Causeway and Causeway Coast (UK); 29: St. Kilda (UK); 30: Dorset and East Devon Coast (UK).

Se protejeaza : marturii ale orogenezei alpine la Sardona in Elvetia; dovezi ale glaciatiunii in Laponia, Arhipelagul scandinav Kvarken, fiordurile norvegiene si la Jungfrau-Aletsch in Elvetia; spectaculozitatea exocarstului (in Dolomiti, Pirin, Pirinei, Plitvice), a endocarstului (in pesterile ungare si slovene de la Aggtelek si Škocjan), a granitului si porfirului in Corsica si a gresiei la Meteora in Grecia; magia vulcanica in insulele lui Eol si a sfantei Kilda, in Islanda si pe coasta irlandeza Causeway; fosilele la Messel Pit in Germania, la San Giorgio pe granita Italia-Elvetia si la Devon si Dorset pe coasta engleza; paduri de fag din Carpati (martori ai evolutiei ecologice si biologice postglaciare), mamiferele mari din Padurea Białowieża  si speciile vegetale endemice din Caucaz si Durmitor; habitatul si biodiversitatea zonelor umede litorale (Delta Dunarii, Marea Wadden, Estuarul Doñana, Insula Ibiza, Golful Porto, Insula St. Kilda) si fluviale (Lacul Srebarna).     

Pentru informatii mai amanuntite privind fiecare sit, consultati adresa UNESCO http://whc.unesco.org/en/list/ 

Golful Porto din Corsica - sit natural UNESCO.