Statutul de arie protejata reprezinta un fel de
eticheta care atesta cat de grozav este locul respectiv [1]. (E ca si cum am
vorbi despre stele Michelin pentru restaurante, Bio pentru universul alimenar
sau starndarde ISO pentru calitatea muncii.) Deci, cu cat statutul de
protectie este mai faimos, cu atat iti da mai tare inima branci sa te duci,
crezand ca vei vedea ceva extraordinar. Daca protectia este de traditie, adica de
mult timp, cu atat mai bine!
Pe baza acestor considerente, am hotarat sa mergem
la Srebarna, localitate din Bulgaria. Srebarna este si un lac din lunca Dunarii (malul drept), situat
la mai putin de 20 km vest de Silistra. Se pare ca lacul nu mai are schimburi
de apa cu fluviul din cauza contructiei unui dig acum aproximativ 60 ani si din
cauza numeroaselor amenajari care regularizeaza scurgerea Dunarii [2]. Aria
protejata, ce include si o zona tampon cu rol de a limita impactul antropic negativ,
se extinde pe mai mult de 1300 ha; adica se pare ca lucrurile au fost suficient
de bine gandite pentru a asigura eficienta protectiei. Sunt protejate peste 100
de specii de pasari. (Se zice ca aici cuibaresc, iar in Iezerul Calarasi se
hranesc!) Emblema ariei protejate este pelicanul cret (Pelecanus crispus),
specie vulnerabila, cu o arie mica de raspandire in Europa si Asia [3]. Srebarna
este arie protejata la nivel national din 1942, Patrimoniu Mondial (UNESCO) din
1974, zona umeda Ramsar din 1975, Rezervatie a Biosferei din 1977 si, de cativa
ani, include doua arii de protectie speciala avifaunistica Natura 2000 [2, 4]. (Are acelasi statut ca si Delta Dunarii.) Ce
ne-am putea dori mai mult de la o arie protejata?!
Intr-o duminica dimineata am pornit la drum: Bucuresti
– Calarasi – traversarea Dunarii cu bacul spre Ostrov – trecerea frontierei in
Bulgaria – apoi dreapta spre Srebarna. Lacul se vedea de pe drum si existau
panouri care sa ateste ca am ajuns la destinatie. Dar nu exista niciun
indicator spre intrarea in aria protejata; noroc ca erau cateva masini
intr-o parcare si ne-am gandit ca poate si ceilalti au venit cu acelasi scop ca
si noi. Intr-adevar, acolo era; intrarea este libera (nici taxa, nici bariera,
nici tarif de parcare). Era aproape ora pranzului, adica, in niciun caz, ora
indicata pentru a observa pasari; dar, in cazul unei excursii de o zi, nu era
confortabil sa procedam altfel. Ce am gasit la Srebarna?
- Un observator pentru pasari din lemn, neacoperit,
fara niciun fel de dotare; noroc ca aveam cu noi un binoclu (dar nu teribil de
performant); credem ca am zarit undeva in mijlocul lacului colonia de pelicani
care, dupa masa de dimineata, se relaxau la soare pe un ponton. Observatorul este
o idee buna, dar unul nu este suficient; in plus, macar un afis explicativ ar fi
putut fi pus in dreptul lui, ca sa inteleaga tot omul ce vede.
- Un drum neasfaltat pe partea vestica a lacului; din
loc in loc sunt iesiri de pe drum spre chiosculete cu masute pentru picnic; in
buna parte, chioscurile sunt bine amplasate, cu vedere spre lac; toate bune si
frumoase, doar ca este murdar; cosurile de gunoi nu erau golite, iar turistii,
needucati, aruncasera deseuri si in jurul acestora. Cine suporta praful
drumului poate merge cu bicicleta.
- Din loc in loc se vedea cate un gardulet din lemn
si o bancuta, ce erau probabil, la un moment dat, puncte de belvedere. Intre timp vegetatia arborescenta invadase spatiul dintre acestea si lac si nu se
mai putea zari nimic.
- In afara de colonia de pelicani, am vazut o egreta
mica, doua lebede cu trei pui, inca doua pasari de balta (dar mult prea departe
ca sa le identificam), o vulpe si un grangur. E adevarat ca la pranz pasarile
sunt putin active. Sau poate ca, daca reuseam sa ne apropiem de lac, puteam
vedea broscute, libelule si pasari mici.
- Nicio barcuta sau vreun ponton spre lac. Sau poate
ca existau pe undeva, dar nu erau indicate.
- In localitate functioneaza un muzeu al pelicanului cret [5, 6]; era indicat, insa noi nu am mers.
Dupa cateva ore am plecat de la Srebarna spre casa, pe acelasi
drum, cu urmatoarele ganduri. Poate ca aria protejata este, intr-adevar,
extraordinara ca si diversitate biologica. Insa perceptia noastra a fost de
loc lasat in paragina – hatis de vegetatie, fara amenajari turistice adecvate
si murdar. Nu sustin invazia turistilor in ariile protejate. Ca turist, prefer
sa privesc din departare, sa am un ghid care sa imi spuna pe unde sa calc, sa
platesc o taxa de intrare sau chiar sa mi se interzica accesul; ma deprima sa
constat nepasarea sau lipsa de interes. Ca sa extrapolez, multe arii protejate
se confrunta cu aceasta problema. Ne asteptam totusi ca la Srebarna sa gasim
altceva, fiindca are un statut de protectie faimos, de peste 30 ani.
 |
| Am ajuns la Srebarna. |
 |
| Observatorul ornitologic (cam subred). |
 |
| Punctele albe din dreapta sunt pelicanii... |
 |
| Inconfundabilii pelicani in zbor. |
 |
| Lacul Srebarna, vedere spre sud. |
 |
| Lacul Srebarna, vedere spre nord. Lacul se colmateaza din cauza lipsei aportului de apa. Plaurii sunt adapost pentru vulpi si sacali, pradatori pentru puii pasarilor de balta [2]. |
 |
| Familia de lebede. |
 |
| Cateva panouri explicative. |
 |
| Amenajare -trepte spre lac. |
 |
| La coborare - hatisul lacustru. | | | | | |
 |
| Chioscurile de picnic si belvedere. |
 |
| Cu bacul pe Dunare. |
 |
| Macesul (Rosa canina) ne aminteste ca ne-am intors pe uscat. |
Bibliografie:
[4] Wetlands International, 2013, The Ramsar sites
database,
http://ramsar.wetlands.org/Database/SearchforRamsarsites/tabid/765/Default.aspx,
consultat pe 8 august 2013.
[5] Pelican Lake Guesthouse Srebarna, 2013, Environmental project centre, http://www.srebarnabirding.com/Index.htm, consultat pe 8 august 2013.
[6] Pelican Lake Guesthouse Srebarna, 2012, Environmental project centre, http://srebarnabirding.blogspot.ro/, consultat pe 8 august 2013.
