Coasta de Opal

Locuind la Lille (Franta) o perioada de timp, aveam o fantezie legata de Coasta de Opal. Imi imaginam ca voi ajunge sa locuiesc intr-un apartament/casa cu vedere spre mare, ca imi voi petrece zilele insorite plimbandu-ma printre dune, iar zilele noroase ascultand vantul si redactand.

Pozitia Coastei de Opal (punct rosu)
 in Franta.

Coasta de Opal este o fasie de litoral din nordul Frantei cu iesire la Mare Nordului si la Canalul Manecii. Numele de « opal » a fost propus de pictorul, scriitorul si botanistul Edouard Lévêque la inceputul secolului al 20-lea, in relatie cu luminozitatea sa particulara si schimbatoare [1]: "Exista ceva in natura care sa aiba acesta diversitate de culori schimbatoare? Da, opalul, aceasta piatra pretioasa in tonuri laptoase, cu nuante de verde si rosu". Cum arata in realitate Coasta de Opal? Functioneaza sub actiunea mareelor mari (regim macrotidal), valurilor si vantului (cu precadere la furtuni) si curentilor de tarm. Are forme de relief rezultate din acumulare si forme de relief asociate eroziunii. 

Plaja este o componenta a tarmului, formata prin acumularea sedimentelor neconsolidate, si se intinde intre limita superioara atinsa de furtuni si limita inferioara a retragerii apei. Pe plaja apar micro-forme de relief negative in care apa poate ramane si dupa reflux. La limita superioara a plajei, micro-acumularile duc la formarea unor dune embionare. In spatele acestora se intinde cordonul dunar, adica acumulari de sedimente, de origine predominant eoliana. Pe Coasta de Opal, acesta este constituit din "dune albe", "dune gri", "dune cu desisuri" si "dune impadurite", subunitati ale cordonului dunar dispuse unele in spatele celorlalte pornind din apropierea tarmului. "Dunele albe" reprezinta prima subunitate, ce a primit denumirea in legatura cu nisipul de culoare deschisa. Sunt, in ansamblu, mobile si isi pot modifica forma in relatie cu vantul. Spre exemplu, sunt fragmentate de culoare de deflatie (spulberarea sedimentelor de catre vant), orientate pe directia dominanta a vantului; pe Coasta de Opal, ele sunt aproximativ perpendiculare pe plaja. Vegetatia poate contribui la fixarea acestora; "dunele albe" sunt partial colonizate de o specie de graminee (Ammophila arenaria), adaptata acestui mediu datorita radacinilor adanci. Subunitatea "dunelor albe", cea mai inalta de altfel, le protejeaza pe celelalte contra vantului. De aceea celelalte sunt ocupate de alte specii vegetale; o specie caracteristica dunelor din spate este catina (Hippophae rhamnoides). In arealul localitatii Wissant, Coasta de Opal se retrage. Aceasta retragere caracterizeaza cu precadere cea de-a doua jumatate a secolului al 20-lea; dupa 1949, frontul dunelor s-a retras cu 250 m [2]. Aceasta retragere este vizibila; spre exemplu bunkerele din al Doilea Razboi Mondial sunt astazi la vedere, pe plaja si in apa la flux. Retragerea frontului dunar este corelata cu eroziunea tarmului submers. Daca la inceputul secolului al 20-lea, localitatea Wissant avea probleme  din cauza depunerilor consiste de nisip, in a doua parte a secolului se confrunta cu o penurie de nisip; aceasta se datoreaza exploatarilor din anii 1970 si 1980 si distrugerii dunelor prin urbanizare [3].


Acolo unde podisul de creta si gresie avanseaza pana in apropierea marii iau nastere faleze, adica maluri inalte si abrupte, modelate prin eroziunea marii, a vantului si a scurgerii formate pe panta. Faleza Coastei de Opal este activa in prezent. Promontoriile acesteia sunt cunoscute sub numele de capuri. Capurile Coastei de Opal sunt: Blanc Nez (132 m altitudine) si Gris Nez (50 m altitudine) [4], denumiri date in functie de rocile constituente (creta – albicioasa in cazul primului, gresie – gri in cazul celui de-al doilea). Capul Gris Nez este cel mai apropiat punct continental de Anglia; in zilele senine se poate vedea coasta engleza. Coasta de Opal este sectionata de estuare. Estuarul este o gura de varsare cu aspectul unei palnii, ce se formeaza la varsarea unui fluviu intr-o mare sau intr-un ocean cu maree mari. Specificitatea estuarelor de pe Coasta de Opal consta in faptul ca ele sunt partial inchise de un cordon nisipos depus de curentii de tarm, ce au directie sud-vest – nord-est (aproximativ) in Canalul Manecii; este cazul fluviilor Canche si Authie. 


In spatele dunelor si pe marginea estuarelor se formeaza mlastini ce functioneaza cu apa sarata sau dulce in functie de pozitia lor. Acest spatiu variat formeaza o diversitate de tipuri de habitat de zona umeda, Coasta de Opal fiind cunoscuta ca loc de trecere in coridorul pasarilor migratoare. Pentru protectia si conservarea aceastei diversitati, Coasta de Opal face parte din programul Gestiunea Integrata a Zonelor Costiere [5]; de asemenea, au fost infiintate Parcul Natural Regional des Caps et Marais d’Opale [6], mai multe rezervatii naturale nationale (exemple: Dune Marchand, Platier d’Oye si Baie de Canche [7]), situri Natura 2000 [8]. 


Aventurile mele pe Coasta de Opal s-au incheiat, la fel si fantezia. Au ramas souvenir-urile de mai jos. Si ca sa ii parafrazez pe francezi, vivent les prochaines aventures!

Coasta de Opal - loc favorabil pentru kitesurf. Se observa dunele de la Wissant in dreapta si Capul Blanc-Nez in departare. 

Windsurfing pe Coasta de Opal. Traiasca vantul!

Capul Blanc Nez.

Faleza la sud-vest de Capul Blanc Nez, la reflux. In departare se observa Capul Gris Nez.

Vedere de pe Capul Blanc Nez: podisul dintre cele doua capuri. Golful Wissant se gaseste intre doua promontorii (Capul Blanc Nez si Capul Gris Nez).

Bunkere din al Doilea Razboi Mondial de la Wissant - dovada a retragerii tarmului. Stalpii de lemn au rol in diminuarea vitezei apei si in reducerea eroziunii. Exista proiecte locale de indepartare a bunkerelor de pe plaja.

Aceleasi bunkere in apa, la flux.

Micro-relief pe plaja la Wissant.

Plaja amenajata din statiunea Bray-Dunes, la est fata de Capul Blanc Nez.

"Dunele albe" de langa statiunea Touquet. Se observa in primul plan si dunele embrionare.

Culoar de deflatie ce fragmenteaza cordonul dunar de la Touquet, protejat prin garduri contra actiunii vantului.

"Dune albe" intre statiunea Touquet si estuarul Canche. Gardul are rol de protectie in stabilizarea nisipului si conservarea dunelor.

Graminee stabilizatoare pe dune.

Estuarul fluviului Canche partial inchis de un cordon nisipos.

Bibliografie:


[1] http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89douard_L%C3%A9v%C3%AAque
[2] Aernouts D., Héquette A., 2006, L'évolution du rivage et des petits fonds de baie de Wissant pendant le XXe siècle (Pas-de-Calais, France), Géomorphologie: relief, processus, environnement, 1, 49-64.
http://fr.wikipedia.org/wiki/C%C3%B4te_d'Opale
[3] Battiau-Queney Y., 2011, Wissant. Essaie de diagnostic et de solution, http://www.amisdewissant.com/images/stories/documents/Wissantdiagnosticsetsolutions22octobre2011.pdf
[4] http://fr.wikipedia.org/wiki/C%C3%B4te_d'Opale
[5] http://calenda.revues.org/nouvelle4889.html

[6] http://www.parc-opale.fr/
[7] http://www.reservenaturelle.fr/reserves/region.asp?arbo=1.0&id=21

[8] http://inpn.mnhn.fr/site/natura2000/listeSites#FR30

Cum am petrecut Ziua Biodiversitatii

De Ziua internationala a Diversitatii Biologice (ZDB), am audiat o conferinta la Institutul Francez, alegere ce s-a dovedit adecvata. Invitatul, Denis Buican, biolog, filozof si istoric al stiintelor, fost profesor la o universitate pariziana, de origine romana, ne-a prezentat lucrarea sa "Darwin et l’épopée de évolutionnisme". In cele ce urmeaza voi extrage cateva idei din prezentarea acestuia, pe care le voi adapta tematicii acestei zilei [1]. Speciile ce alcatuiesc biosfera (invelisul de viata al Pamantului) sunt rezultatul unei lungi evolutii prin mecanismul selectiei naturale, teorie publicata de Darwin la 1859 (sugerata in prealabil de inaintasi ai sai). In evolutia speciilor, se remarca o axa orizontala si una verticala. Evolutia orizontala se reflecta prin adaptarea speciilor la mediul de viata. Evolutia verticala porneste de la arheobacterii si se termina cu Homo sapiens sapiens, adica noi. Noi suntem deci rezultatul acestei evolutii. 

Societatea umana are tendinta de a nu ne supune mecanismului de selectie naturala; dupa cum spunea invitatul sus-numit, noi nu alegem teoria cea mai logica, ci pe cea a multimilor (exemple: imitatia, decandenta, contaminarea conform [2]). Se pare ca nu ne acceptam conditia naturala. De aceea probabil, adaug eu, avem tendinta de a ne manifesta suprematia prin supunerea restului biosferei (si a Planetei in general). In plus, omul se dezvolta in progresie geometrica, pe cand mijloacele de trai se dezvolta in progresie aritmetica (conform economisului britanic Thomas Robert Malthus la 1826). Conform invitatului, agricultura biologica nu ar putea intretine decat 1 miliard de persoane (din cele 7 miliarde ale Planetei). De ce trebuie sa tratam biosfera cu mai mult respect? Pentru ca antroposfera (invelisul antropic al Pamantului) va termina prin a se autodistruge in lipsa biosferei (sau a unor super-inventii). Respectul fata de biosfera (si iarasi adaug fata de Pamant in general) este si o datorie morala fata de predecesorii nostri, precum Giordano Bruno si Galileo Galilei, care au murit pentru o idee, conform careia noi nu suntem stapanii lumii cunoscute, ci facem parte dintr-un sistem.

La aceste idei, adaug o parte din comunicatul lui Anada Tiéga, Secretar General al Conventiei Ramsar pentru protectia zonelor umede [3]. Tematica ZDB de anul acesta (Biodiversitatea Marina) subliniaza necesitatea de a ne angaja in mentinerea biodiversitatii marine si costiere intr-o lume in care presiunea la care sunt supuse acestea este ridicata. Aproximativ 60% din populatia planetei traieste pe coasta sau in apropierea ei, ceea ce poate duce la modificari  ale zonelor costiere (exemple: disparitia habitatelor, cresterea poluarii, ridicarea nivelului marii, intreruperea fluxului de apa si aluviuni) si poate pune in pericol capacitatea acestora de a functiona. Responsabilitatea aceasta se refera la intreprinderea unor actiuni sustenabile, adica in echilibru cu resursele Planetei, la dezvoltare locala si regionala in legatura cu ceea ce ne pune la dispozitie natura. Parafrazand un coleg blogger [4, 5], sustenabilitatea nu ar trebui sa se rezume la cateva actiuni (exemple: arii protejate, agricultura biologica), ci sa devina un mod de viata.


Iata cum am trecut de la evolutionism la "consumarea" biosferei si la necesitatea adoptarii unei sustenabilitati ecologice in relatie directa cu resursele disponibile. Noi facem parte dintr-un mare joc de domino; sa nu-l lasam sa se darame.

Nu consumati biosfera! Sursa imaginii: Ramsar Convention [6]

Bibliografie

[1] Buican D., 2012, Darwin et l’épopée de l’évolutionnisme, Notite luate in timpul conferintei.
[2] Wrona A., 1998, La notion d’imitation dans les théories des foules à la fin du XIX^e siècle, HERMES, 22, 27-34.
[3] Ramsar Convention, 2012, Message from Anada Tiéga, Secretary General of the Ramsar Convention, http://www.ramsar.org/cda/fr/ramsar-news-biological-day-2012/main/ramsar/1-26%5E25739_4000_1__

[4] Lengyel P., 2012, Sustenabilitate – Voltul tau conteaza?, http://peterlengyel.wordpress.com/2012/05/18/sustenabilitate-votul-tau-conteaza/

[5] Lengyel P., 2012, Incet democratia trecea…, http://peterlengyel.wordpress.com/2012/05/15/incet-democratia-trecea/

[6] http://www.ramsar.org/cda/en/ramsar-activities-wwds-wwd2012index/main/ramsar/1-63-78%5E25324_4000_0__

Celebrarea biodiversitatii prin imagini de la Comana

Ma alatur celor ce sarbatoresc pe 22 mai "Ziua Mondiala a Diversitatii Biologice" si adaug cateva imagini de la Comana.


Cronologie:

      2005 - Parcul Natural Comana, ce protejeaza balta omonima, rezervatia de ghimpe, 
                 rezervatia de bujor, areale de saraturi si de padure.

      2007 - sit de importanta comunitara si arie de protectie speciala avifaunistica in cadrul 

                 retelei Natura 2000.

      2011 - sit Ramsar, adica zona de importanta internationala, cu precadere ca habitat 

                 avifaunistic.

Biodiversitatea: 1300 specii de plante, 10 specii de amfibieni, 9 specii de reptile, 31 specii de pesti, 157 specii de pasari de balta, 2 specii de lilieci, 38 specii de mamifere [1].

[1] Administratia Parcului Natural Comana, 2007, Planul de Management al Parcului Natural Comana, http://comanaparc.ro/docum/continut.pdf

Natura europeana ca Patrimoniu Mondial al UNESCO

Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO) propune in cadrul conferintei de la Paris din 1972 instituirea Listei Patrimoniului Mondial. In contextul pericolului de degradare, scopul acesteia era de a identifica, a proteja, a conserva, a pune in valoare si a transmite generatiilor viitoare  patrimoniul nostru cultural si natural. Conform Conventiei, patrimoniul cultural include monumente, ansambluri si situri interesante din punct de vedere arhitectural, artistic, istoric, stiintific, estetic, etnologic si antropologic; patrimoniul natural include monumente naturale, formatiuni geologice si fiziografice si situri naturale de o valoare universala exceptionala (ca habitat al unor vietuitoare, stiintifica, estetica). 

Includerea unui sit pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO trebuie sa raspunda cel putin unuia din cele zece criterii propuse de UNESCO. Din 2005, siturile naturale trebuie sa raspunda la cel putin unul din urmatoarele patru criterii: 1) sa reprezinte fenomene naturale sau arii de o frumusete naturala si o importanta estetica exceptionale; 2) sa fie exemple reprezentative pentru faze evolutive din istoria Terrei, inclusiv marturii cu privire la viata si/sau la procese geologice ce conduc la dezvoltarea unor forme terestre, unor elemente geomorfice sau fiziografice de mare semnificatie; 3) sa fie exemple reprezentative pentru procese ecologice si biologice, ce permit evolutia si dezvoltarea ecosistemelor si comunitatilor de plante si animale terestre, acvatice, costiere si marine ; 4) sa contina habitatele naturale cele mai reprezentative si mai importante pentru conservarea in situ a diversitatii biologice, inclusiv cele cu specii pe cale de disparitie, ce au o valoare universala exceptionala din punct de vedere stiintific sau al conservarii. Unele situri naturale sunt incadrate in lista UNESCO dupa mai multe dintre aceste criterii, iar altele sunt situri mixte (naturale si culturale). 

In prezent, intre frontierele geografice ale Europei, sunt 30 de situri naturale ce se regasesc pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO: in 16 dintre ele se apreciaza estetica peisajului natural; 17 sunt recunoscute pentru procesele geologice si formele geomorfologice interesante, 9 se refera la procese ecologice si biologice, iar 9 se refera la conservarea biodiversitatii. Majoritatea raspund mai multor criterii in acelasi timp. 

Distributia siturilor naturale UNESCO in Europa. 1: Białowieża  Forest (BY/PL); 2: Pirin National Park (BG) ; 3: Srebarna Nature Reserve (BG); 4: Plitvice lakes National Park (HR); 5: High Coast / Kvarken Archipelago (FI/SE); 6: Gulf of Porto: Calanche of Piana, Gulf of Girolata, Scandola Reserve (FR); 7: Pyrénées – Mont Perdu (FR/ES); 8: Messel Pit Fossil Site (DE); 9: Primeval Beech Forests of the Carpathians and the Ancient Beech Forests of Germany (DE/SK/UA); 10: The Wadden Sea (DE/NL); 11: Meteora (GR); 12: Mount Athos (GR); 13: Caves of of Aggtelek Karst and Slovak Karst (HU/SK); 14: Surtsey (IS); 15: Aeolian Islands (IT); 16: Monte San Giorgio (IT/CH); 17: The Dolomites (IT); 18: Durmitor National Park (ME); 19: West Norvegian Fjords (NO); 20: Danube Delta (RO); 21: Škocjan Caves (SI); 22: Doñana National Park (ES); 23: Ibiza, Biodiversity and Culture (ES); 24: Laponian Area (SE); 25: Swiss Alps Jungfrau-Aletsch (CH); 26: Swiss Tectonic Arena Sardona (CH); 27: Western Caucasus (RU); 28: Giant’s Causeway and Causeway Coast (UK); 29: St. Kilda (UK); 30: Dorset and East Devon Coast (UK).

Se protejeaza : marturii ale orogenezei alpine la Sardona in Elvetia; dovezi ale glaciatiunii in Laponia, Arhipelagul scandinav Kvarken, fiordurile norvegiene si la Jungfrau-Aletsch in Elvetia; spectaculozitatea exocarstului (in Dolomiti, Pirin, Pirinei, Plitvice), a endocarstului (in pesterile ungare si slovene de la Aggtelek si Škocjan), a granitului si porfirului in Corsica si a gresiei la Meteora in Grecia; magia vulcanica in insulele lui Eol si a sfantei Kilda, in Islanda si pe coasta irlandeza Causeway; fosilele la Messel Pit in Germania, la San Giorgio pe granita Italia-Elvetia si la Devon si Dorset pe coasta engleza; paduri de fag din Carpati (martori ai evolutiei ecologice si biologice postglaciare), mamiferele mari din Padurea Białowieża  si speciile vegetale endemice din Caucaz si Durmitor; habitatul si biodiversitatea zonelor umede litorale (Delta Dunarii, Marea Wadden, Estuarul Doñana, Insula Ibiza, Golful Porto, Insula St. Kilda) si fluviale (Lacul Srebarna).     

Pentru informatii mai amanuntite privind fiecare sit, consultati adresa UNESCO http://whc.unesco.org/en/list/ 

Golful Porto din Corsica - sit natural UNESCO.

Spectacol pe granit la Piana in Corsica

Sunt impresionata in plimbarile mele de formele de relief spectaculoase si incerc sa inteleg ceea ce vad. Asta s-a intamplat si cand masina prietenului nostru Pierrick s-a oprit in Calanche di Piana, rezervatie naturala (din 1943), parte componenta a Parcului Natural Regional Corsica (din 1972) si sit al Patrimoniului Mondial UNESCO (din 1983; astazi numele sitului este Golfes de Porto, Girolata-Scandola et des Calanche de Piana). 

Pozitia sitului
Calanche di Piana
in Corsica (cu rosu)

Dar ce inseamna calanche (in corsicana si calanques in franceza)? Este o denumire regionala pentru forme de relief costier; termenul defineste vai adanci, inguste, cu versanti abrupti, prin care marea patrunde in interiorul continentului si care corespund unor falii tectonice. 

La Piana, ele sunt in granit rosu – portocaliu. Roca are fisuri (diaclaze) rezultate din actiunea de racire a magmei si din miscarile scoartei terestre. Datorita proprietatilor sale, granitul permite accentuarea fisurilor prin dezagregare (fragmentare, in cazul de fata mai ales sub actiunea ciclurilor termice diune si sezoniere in timpul carora roca se contracta si se dilata succesiv). Dezagregarea este mai activa cand vegetatia este absenta. 

Fragmentele de roca rezultate din dezagregare (clastele) au forme ciudate (exemple: creste inguste, varfuri piramidale, ace, blocuri suspendate). Prin dezagregare granulara (cea mai avansata forma de dezagregare) si probabil sub actiunea coraziunii (eroziunea vantului ce transporta particule de apa si roca) iau nastere concavitati numite tafoni. 

Exemple de ace (foto stanga) si tafoni (foto dreapta) pe granitul de la Piana. Tafonii s-au format cu precadere pe versantul expus spre mare, ceea ce confirma rolul actiunii erozive a vantului incarcat cu particule de apa si roca. Atractivitatea peisajului rezulta si din contrastul de culori intre albastrul Mediteranei, portocaliul versantilor si verdele inchis al pinilor.

Rezumand, Calanche di Piana este o zona cu golfuri adanci si forme tipice de relief petrografic pe granit. Atunci in ce consta unicitatea? In bizareria si efemeritatea asamblarii clastelor care cu siguranta nu se regaseste nicaieri in lume si este intr-o continua schimbare. Calanche di Piana sunt un exemplu de geodiversitate.